Volumetria Facială
Injectarea cu acid hialuronic la nivelul etajului mijlociu al feței permite refacerea volumului pierdut, redefinirea arcadei osoase și augmentarea pomeților, având un efect de lifting instantaneu. Scăderea grosimii și a tonicității pielii, în combinație cu subțierea stratului de țesut adipos subcutanat care susține pielea, determină slăbirea și lăsarea pielii, iar treptat, gravitația începe să își lase amprenta pe chipul nostru.
Cui se recomandă o astfel de procedură ?
Refacerea volumetriei faciale se recomandă pacienţilor ce doresc o mai bună definire a conturului facial, sau celor ce au o lipsă a volumului facial, aspect trist, obosit, ceea ce nu coincide neapărat cu starea reală a persoanei respective şi cu ceea ce doreşte să transmită celorlalţi. Volumetria faciala se mai recomandă pacienţilor cu un aspect îmbătrânit al pielii care vor să îşi reîntinerească tenul fără să apeleze la operaţia de lifting chirurgical.
Cum se efectuează injectarea ?
Injecţiile cu acid hialuronic se realizează cu un ac foarte fin. O şedinţa de tratament durează aproximativ 10 minute. Se va aplica o cremă anestezică pentru a minimiza efectele neplăcute ale înţepăturilor. Imediat după procedură, zona tratată va fi uşor înroşită.
Când apar rezultatele şi cât durează efectul ?
Rezultatele sunt vizibile imediat după injectarea cu Acid Hialuronic, însă forma şi volumul final vor fi evidente la aproximativ 7-10 zile de la procedură. Persistenţa rezultatului variază între 9-18 luni, în funcţie de caracteristicile individuale ale fiecărui pacient, cât şi de calitatea acidului hialuronic injectat.
Aceste informaţii sunt destinate să completeze, nu să înlocuiască o consulaţie cu un medic. Dacă doriţi să folosiţi una din aceste proceduri sau să aflaţi mai multe informaţii, vă invităm să vă programaţi la o consultaţie pentru o recomandare personalizată folosind secțiunea din partea de jos a paginii !