Mezoterapia Facială

Mezoterapia, sau cocktail-ul activ adaptat nevoilor tenului fiecărui pacient, aduce o biorevitalizare la nivelul dermului și contracarează efectele îmbătrânirii cutanate!

Mezoterapia presupune micro-injectarea unor substanţe speciale în dermul superficial (care este ţesutul de mijloc dintre epiderm şi ţesutul gras de sub piele). Aceste ingrediente naturale concentrate şi pe bază de principii active (vitamine, aminoacizi, extracte de plante) au rolul de a trata problema fără a predispune organismul la apariţia unor efecte secundare sau reacţii adverse. Pentru că, în mod obişnuit, epidermul este o barieră în calea majorităţii substanţelor aplicate pe piele, mezoterapia asigură pătrunderea substanţelor injectate acolo unde este nevoie de ele, pentru a contribui la revitalizarea pielii.

Beneficiile mezoterapiei injectabile

In mezoterapie se folosesc vitamine, substanţe minerale, aminoacizi, extracte vegetale naturale, substanţe lipolitice, acid hialuronic, antioxidanţi, substanţe vasodilatatoare. Deşi se pot utiliza separat, de cele mai multe ori sunt folosite în combinaţii personalizate, adaptate nevoilor fiecărui pacient. Acest “cocktail” activ este capabil să inducă o biorevitalizare a dermului, să contracareze efectele îmbătrânirii cutanate, să stimuleze producerea de colagen.

Cui se adresează tipul acesta de procedură ?

Tipul acesta de procedură se adresează pacienţilor a căror piele este matură, ternă, uscată, lipsită de stralucire, cu un tonus scăzut, deshidratată, însoţită de riduri fine.

Cum se efectuează mezoterapia injectabilă ?

Se va aplica în primă fază o cremă anestezică pentru a minimiza efectele neplăcute ale înţepăturilor. O sedinţă de mezoterapie durează aproximativ 20 de minute. Procedura constă în aplicarea prin micro-injectare mici cantităţi din amestecul de ingrediente active, în dermul superficial.

Când apar rezultatele şi cât durează efectul ?

Rezultatele se pot vedea după câteva zile. Se recomandă repetarea procedurii de două sau de trei ori în cicluri de câte 4 şedinţe (se recomandă o şedinţă pe săptămână), în funcţie de gravitatea problemei. Chiar şi dupa numai cu o singură şedinţă de tratament, se va vedea o îmbunătăţire a texturii pielii.

Aceste informaţii sunt destinate să completeze, nu să înlocuiască o consulaţie cu un medic. Dacă doriţi să folosiţi una din aceste proceduri sau să aflaţi mai multe informaţii, vă invităm să vă programaţi la o consultaţie pentru o recomandare personalizată folosind secțiunea din partea de jos a paginii !

Dorești mai multe informații despre serviciile noastre?
Îți stăm la dispoziție !