Implant Fesier

Implant Fesier

Implanturile fesiere presupun o intervenţie chirurgicală, cu rolul de a îmbunătăţi conturul feselor şi de a crea forme pline, aşa numitul
„fund bombat”. Realizate din silicon, implanturile fesiere dau, la atingere, o senzatie similară cu atingerea unor muşchi bine tonifiaţi.

Implanturile fesiere se adresează atât femeilor, cât şi bărbaţilor, preocupaţi să aibă forme mai rotunjite şi un fizic armonios, bine proporţionat.

Intervenţia chirurgicală durează aproximativ două ore şi se desfăşoară sub anestezie generală.

Chirurgul estetician realizează o incizie fie în zona de întâlnire a feselor cu partea posterioară a coapselor, fie în zona coccigiană (partea superioară a şanţului interfesier). Cel mai frecvent, incizia se efectuează în zona coccigiană, pentru ascunderea cicatricilor, în ciuda faptului că în aceasta zonă este prezent un risc mai mare de infecţie. Medicul chirurg va crea un „buzunar” suficient de mare pentru a insera implanturile fesiere. Acestea pot fi puse sub muşchiul fesier mare sau deasupra acestuia. În general, rezultatele sunt permanente.